Sfaturi utile la pilotarea ATV-ului pe timp ploios

Sfaturi utile la pilotarea ATV-ului pe timp ploios

Vi s-a întâmplat să ieșiți la o plimbare cu ATV-ul și să înceapă pe neașteptate să plouă? Dacă îți place off road-ul și îi dorești vehiculului tău o viață cât mai lungă, pune în aplicare sfaturile experților pentru a preveni orice daune. Producătorul de vehicule ATV șiSXS CF Moto are o serie de recomandări pentru amatorii de off road.

Inspecția dinaintea plecării

Este preferabilă pe cât posibil inspectarea vehiculului 4X4 înainte de a porni la drum, dar mai ales dacă se anunță semne de ploaie. Micile obstacole de pe traseu pot fi mai dificil de abordat în condiții de vreme rea. Atunci când verificați ATV-ul sau modelul side-by-side personal, aveți ocazia să descoperiți orice potențiale probleme s-ar ivi și să le rezolvați din timp. Va fi mult mai simplu să reparați orice mic defect în confortul propriului garaj decât în ploaie.

În continuare, trebuie să aruncați un ochi la anvelope pentru a vă asigura că acestea sunt în stare bună astfel încât să beneficiați de tracțiune pe drumurile ude. Presiunea din anvelope trebuie să fie cea recomandată de producător (găsiți informații în manualul utilizatorului).

Următoarele aspecte care necesită verificarea sunt nivelul uleiului de motor și de frână. Nu neglijați nici ambreiajul, accelerația și alte componente de importanță majoră.

În cele din urmă, puteți încheia inspecția prin verificarea luminilor. Acestea trebuie să fie vizibile altor piloți pe care îi puteți întâlni pe traseu. În cazul în care descoperiți o problemă pe care nu știți cum să o soluționați singur, cel mai bine este vă orientați către un dealer local pentru ajutor.

Echipamentul potrivit

Alegerea unor echipamente ATV potrivite este importantă pentru siguranță și bineînțeles, pentru confort. Atunci când rulați pe timp ploios, geaca impermeabilă este un accesoriu must-have. De asemenea, puteți opta și pentru o pelerină de ploaie cum sunt cele fabricate de brandul FOX care se poate folosi peste echipament pentru a vă proteja în condiții extreme de ploaie sau vânt. Puteți alege de asemenea să purtați o jachetă și o pereche de pantaloni waterproof, iar mănușile se vor dovedi la fel de utile pentru că vă ajută să fiți în control atunci când executați diferite manevre. Casca full-face face parte din accesoriile esențiale atunci când pilotați ATV-ul / SXS-ul pe ploaie, iar ochelarii anti-aburire sunt recomandați.

Drum bun!

 

 

Te-ar putea interesa si:

CFMOTO ZFORCE 1000 SPORT R

Cu o latime de 64 inch, putere crescuta 90 CP si manevrabilitate agila, CFMOTO duce performanta SSV la urmatorul nivel cu modelul ZFORCE 1000 SPORT R, un aliat pregatit pentru cele mai extreme provocari off road. Anvelopele masive 29 inch montate pe ...

Citeste mai mult