10 trucuri pentru folosirea eficienta a troliului ATV

Winch-UTV-Action

Cand va plimbati cu ATV-ul sau UTV-ul, intervin situatii, precum escaladarea unor stanci sau impotmolirea in noroi, din care nu puteti iesi pe cont propriu. Pentru aceasta, trebuie sa faceti uz de troliul cu care este echipat vehiculul dumneavoastra. Este important sa stiti cum sa-l folositi corect, ca sa nu va gasiti intr-o incurcatura si mai mare decat cea initiala.

1. Manusi de lucru – Tineti mereu la indemana o pereche de manusi groase, intrucat unele cabluri de troliu sunt din otel si pot cauza rani in palme.

2. Chinga – Daca trebuie sa folositi un copac pentru a va ajuta sa va redresati, folositi o chinga speciala. In nici un caz nu trebuie sa infasurati cablul troliului in jurul copacului. Chinga ar trebui sa aiba cel putin 3 inci latime si orificii la fiecare capat, prin care sa treceti carligul troliului.

3. Ochetul – Daca aveti un ochet, folositi-l pentru a-l agata de orificiile chingii si apoi agatati carligul troliului de el.

4. Scripete – Scripetele din kitul troliului poate fi folosit pentru a dubla puterea de tractiune, desi scade viteza. Scripetele poate fi atasat chingii prin intermediul ochetului.

5. Nu suprasolicitati troliul – Cand operati troliul, faceti-o pe perioade scurte la intervale mici de timp. Daca veti trage un timp prea indelungat fara sa lasati troliul sa “respire”, il veti supraincalzi.

6. Aveti grija la baterie – Verificati ca bateria sa fie incarcata. Troliul consuma mult si, dupa ce scoateti vehiculul de la ananghie, nu este de dorit sa ramaneti cu bateria goala.

7. Indreptati vehiculul spre punctul de ancorare – Incercati mereu sa aveti vehiculul indreptat spre punctul principal de ancorare in timp ce operati troliul. Acest lucru poate sa nu fie realizabil la inceput, dar incercati sa faceti asta inainte sa trageti intragea greutate a vehiculului prea departe. Daca trageti dintr-o parte sau paralel cu toba troliului, acest lucru poate face cablul sa se rupa sau sa se incurce intr-un mod care poate distruge toba.

8. Trasati o cale – Daca sunteti impotmolit in noroi, incercati sa eliberati pe cat posibil rotile si sa puneti bete sau pietre pe fagasul rotilor, pentru a va ajuta. Motivul pentru toate acestea este de a incerca sa nu suprasolicitati troliul.

9. Nu tineti cablul in mana – Nu tineti niciodata cablul troliului in mana in timp ce se infasoara pe bobina sau in timp ce operati troliul. Dupa cum am mentionat, cablul de otel poate sa va raneasca mainile, iar daca se rupe nu ati vrea sa fiti prin preajma.

10. Aveti grija la degete – Nu va prindeti niciodata de carligul troliului. Folositi chinga pentru carlig in cazul in care acesta are probleme, pentru a evita ca degetele sa va fie trase in dispozitivul de ghidare.

Tags: , , , ,